Faţa nevăzută a persoanelor care suferă de autism

Scris la data 2015-04-03 de in Lifestyle

În fiecare an, pe 2 aprilie, prin diverse evenimente ce au loc în toată lumea, se celebrează Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Autismului. Instituţii, monumente şi clădiri se cufundă într-o lumină albastră cu scopul de a trage un semnal de alarmă cu privire la problemele cu care se confruntă persoanele care suferă de autism sau de alte tulburări asociate. Imaginează-ţi cum ar fi să nu fii acceptat pentru felul tău de a fi, să ţi se spună că eşti ciudat şi lumea

32 de companii de vizitat în Noaptea Agenţiilor

Scris la data 2015-04-02 de in Societate

În seara de 2 aprilie, amatorii de discuţii despre publicitate sunt invitaţi să participe la Noaptea Agenţiilor, care a juns la a şasea ediţie şi se desfăşoară, simultan, în şase oraşe: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj, Oradea şi Iaşi. Agenţiile de comunicare înscrise în maratonul nocturn al creativilor au avut de respectat un brief: tema acestei ediţii a Nopţii Agenţilor a fost Work & Play, ocazie cu care companiile se vor întrece în idei şi propuneri cât mai

Cum a devenit 1 aprilie ziua păcălelilor

Scris la data 2015-04-01 de in Societate

children-700738_640

Nici n-a început bine ziua că am şi tras o mare păcăleală de 1 aprilie. De data asta, am iniţiat-o şi m-am trezit trepidând de suspans în aşteptarea reacţiilor celor din jur. Se făcea că vocalul unei formaţii rock mult îndrăgite de prietenii mei a decedat subit aseară şi nimeni nu ştie dacă se vor mai ţine concertele planificate, inclusiv în Bucureşti, la care deja mulţi dintre ei îşi luaseră bilete. Ştiu, veţi spune că genul aceasta de păcăleală e prea la îndemână

„Closer to the Moon” - cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo

Scris la data 2015-03-31 de in Cultura

Gopo

Producţia „Closer to the Moon”, în regia lui Nae Caranfil, a fost distinsă cu nouă statuete Gopo, printre care trei dintre cele mai importante trofee ale serii, pentru „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” şi „Cel mai bun scenariu”. A noua ediţie a Galei Premiilor Gopo a avut loc aseară, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, eveniment la care au participat peste 500 de invitaţi. Nae Caranfil şi-a adjudecat mare parte a premiilor galei, fiind aplaudat la

De ce e bine să mâncăm verdeţuri

Scris la data 2015-03-30 de in Lifestyle

spanac

Oricine merge în piaţă în această perioadă va observa mai multă culoare pe tarabe ca de obicei. Mult verde, mai bine zis! Munţi de spanac, urzici, leurdă, salată şi ceapă verde ne îmbie să introducem aceste plante în mâncarea de zi cu zi, pentru un aport de vitamine şi minerale. Multora dintre noi, când eram copii, nu ne plăcea să mâncăm verzituri. Îmi aduc aminte că spanacul, urzicile, chiar şi mărarul sau pătrunjelul nu se numărau printre preferatele mele. Poate mulţi

Stinge lumina! Este Ora Pământului!

Scris la data 2015-03-28 de in Mediu

ora pamantului

În mai puţin de două ore, vom stinge lumina şi vom sărbători împreună Ora Pământului. La fel vor proceda oameni din peste 7.000 de oraşe şi 162 de ţări din lumea întreagă cu scopul de a trage un semnal de alarmă vizavi de problema schimbărilor climatice. Ajunsă la a noua ediţie, Ora Pământului este o sărbătoare internaţională care are loc în ultima sâmbătă a lunii martie. Cu această ocazie, suntem încurajaţi să stingem luminile din casă şi să petrecem o oră

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită prin evenimente culturale peste tot în lume

Scris la data 2015-03-27 de in Cultura

Teatru

Actorii din lumea întreagă sărbătoresc pe 27 martie Ziua Mondială a Teatrului, eveniment marcat în fiecare an prin citirea unui mesaj scris de o personalitate de renume internaţional. Anul aceasta, regizorul polonez Krzysztof Warlikowski a fost invitat de Institutului Internațional de Teatru al UNESCO să transmită reflecțiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul. Warlikowski este unul dintre cei mai reprezentativi regizori europeni ai momentului, fiind cunoscut pentru

Cel mai mare proiect de regenerare urbană din România se deschide la Braşov

Scris la data 2015-03-26 de in Economie

coresi

Centrul comercial Coresi, dezvoltat de francezii companiei Immochan pe fosta platformă industrială Tractorul, va fi inaugurat pe 27 martie. Gândit ca cel mai mare mall din Transilvania şi poziţionat ca shopping resort, un loc unde vizitatorii să găsească absolut tot ce au nevoie, Coresi devine, astfel, cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, readucând la viaţă 8% din suprafaţa oraşului, în mare parte teren viran. Immochan, divizia imobiliară a grupului Auchan,

Maşina care face şofatul mai sigur

Scris la data 2015-03-25 de in Stiinta

speed-164063_640

Producătorul de maşini Ford inovează la capitolul tehnologie prin introducerea unui sistem care îl va atenţiona pe şofer că a depăşit viteza limită impusă prin semnele de circulaţie şi chiar va acţiona în conformitate cu acestea. Sistemul Intelligent Speed Limiter va fi implementat în noul Ford S-Max, care va putea fi achiziţionat în majoritatea ţărilor europene, anunţă site-ul engadget.com. Vitezomanii care vor să scape de amenzi au un motiv de bucurie: Ford va lansa maşina

Radio România Cultural premiază artiştii români

Scris la data 2015-03-24 de in Cultura

albulescu

Mircea Albulescu, Nora Iuga, Răzvan Mazilu sunt câteva dintre personalităţile premiate în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Galei Radio România Cultural, eveniment care a avut loc pe 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Din dorinţa de a aplauda la scenă deschisă şi de a premia performanţele unor oameni care au demonstrat talent şi viziune în domenii precum teatru, literatură, arte plastice, ştiinţă, educaţie şi multe altele, Radio România Cultural organizează anual o gală, în

Page 1 of 3123
Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine



Curs Valutar BNR

01 May 2017

1 EUR = RON

1 USD = RON

vezi arhiva curs

Sondaje

Pentru a avea succes în afaceri, ce contează cel mai mult?

View Results

Loading ... Loading ...
vezi arhiva de sondaje

61 queries in 0.241 seconds.