Bunele maniere III – Invitatie la masa

Scris la data 27/11/2011 de in Lifestyle

Bunele maniere III – Invitatie la masa

Atunci cand suntem invitati la masa, ori invitam pe cineva la randul nostru, exista cateva trucuri pentru ca totul sa iasa impecabil. Fie ca suntem invitati sau gazde, conduita la masa este primul test pe care trebuie sa-l trecem pentru a dovedi ca suntem manierati.

Cum ne comportam cand suntem invitati la masa?

Punctualitatea atunci cand suntem invitati la masa este deosebit de importanta. Daca la o iesire in oras este bine sa ajungem cu 5 minute inainte de ora stabilita, atunci cand suntem invitati in casa cuiva, vom ajunge cu 5-10 minute mai tarziu, pentru a lasa gazdei un moment de respiro. Desigur, intarzierile mai mari sunt considerate nepoliticoase, denotand lipsa de respect. Daca, totusi, vom ajunge mai tarziu, este important sa cerem scuze, iar gazda ne va servi felul la care s-a ajuns, chiar daca acesta este desertul. O gazda amabila va oferi invitatilor sai si un alt fel de mancare, fara, insa, a repeta tot meniul.

Gazda ideala – pregatirile pentru invitati

Atunci cand avem invitati la masa este foarte important sa ne pregatim cum se cuvine. Aspectul intregii case trebuie sa fie curat si ingrijit. Un hol plin cu haine sau incaltaminte va da impresia de dezordine, si nu va avea un aspect deloc placut. De altfel, regula spune ca invitatii nu se vor descalta la usa.

Pentru aranjarea mesei, putem folosi o fata de masa din in, simpla, pentru reuniunile festive fiind recomandate cele albe, la care se vor asorta servetele de aceeasi culoare. Este important ca paharele pe care le utilizam sa fie din acelasi serviciu, fara a incerca sa improvizam, mai ales intr-un cadru elegant. Tacamurile vor fi asezate in ordinea utilizarii, dinspre exterior spre interior. La o masa intre prieteni, acestea pot ramane la masa pentru felul urmator, exceptand cazul in care se mananca peste.

Tinuta la masa

O tinuta corecta la masa este o dovada a elegantei si educatiei. Bunele maniere spun ca fiecare invitat trebuie sa aiba un spatiu suficient pentru a se putea simti confortabil in timpul mesei, spatiu de aproximativ 50 centimetri. Pentru a avea o pozitie adecvata, nu ne vom aseza picioarele nici sub scaun, dar nici la o distanta prea mare de acesta, intrucat ii putem incomoda pe ceilalti. De asemenea, bratele, si mai ales coatele, nu vor sta niciodata pe masa, ele fiind cat mai apropiate de trup. Si nu vom tine mana pe farfurie. Totodata, oricat ne-ar fi de dragi, animalele de companie pe care le detinem nu vor fi si ele invitate la masa, alaturi de noi. Prezenta lor in sufragerie poate fi neplacuta pentru cel putin o parte dintre invitati.

Regula conform careia este nepoliticos sa mancam tot din farfurie provine din timpurile de demult, in care oamenii saraci aveau teama de a fi considerati nedemni. Si este gresita. De asemenea, nu este lipsit de politete nici sa refuzam un fel de mancare, daca acesta nu ne place sau nu ne face bine. Refuzul se poate face cu tact, iar “nu, multumesc” nu va supara pe nimeni si nu va fi considerat o jignire. Atunci cand suntem intrebati daca mai dorim o portie, putem spune linistiti “da, multumesc”, sau “nu, multumesc”, ambele raspunsuri fiind complet acceptabile.

Poate cea mai importanta dovada de tact la o masa este sa limitam discutiile la subiecte usoare, evitand sau eliminand complet polemicile, contrazicerile sau orice ar putea deranja ori incomoda in timpul mesei. Observatiile catre copiii care au facut ceva gresit sau catre sotul care a depasit un anumit numar de pahare se vor face acasa, si nicidecum in public, de fata cu gazda si invitatii.

Momentul mesei trebuie sa fie unul linistit, care sa aiba loc in armonie si intr-un mod cat mai placut, fie ca suntem gazde sau invitati. Astfel ca, daca vom respecta cateva lucruri simple, vom dovedi ca stapanim arta bunelor maniere si a elegantei, lucru important, in primul rand pentru noi insine.

Tags: , ,

One Response to “Bunele maniere III – Invitatie la masa”

  1. [...] http://www.stiridebine.ro : Fie ca suntem invitati sau gazde la o masa, trebuie sa dam dovada de bune maniere si eleganta. Si pentru ca totul sa iasa perfect, avem si cateva sfaturi!( in urma cu cateva secunde ) 0 vizualizari  |  via Stiri_DeBine_StirideBine |  Ingroapa |  |   |  | Omul si Viata | bune maniere eticheta politete bune-maniere Toate [...]

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


66 queries in 0.250 seconds.