Ironizarea vietii irosite sau "La Dolce Vita"

“La Dolce Vita”, realizat in anul 1960, aduce in prim-plan trei elemente pe care incearca sa le ironizeze: paparazzo, parazitii si moda, iar Federico Fellini ne invata ca frumusetea si viata fara griji pot sa asunda lucruri urate si degradante.

Filmul este tot alb-negru, dar reprezinta o imbinare dintre limba italiana si limba engleza, acestea avand sarcina de a individualiza personajele care folosesc limbi diferite.

Daca americanii au avut-o pe Marilyn Monroe, italienii ne-o prezinta pe Anita Ekberg care intruchipeaza un superstar american, pe numele ei Sylvia, care este urmarita, pe strazile Romei, de paparazzi. Dar in spatele aspectului ingrijit si a vietii perfecte, ea ascunde elemente tragice si doar acestea o aduc in atentia lumii si nu talentul sau actoricesc.

Marcello Mastroianni joaca rolul unui jurnalist resemnat, Paparazzo fiind numele sau, care ajunge intr-un punct in care, dupa ce o dispretuieste pe Sylvia, ajunge sa se indragosteasca de ea.

Fellini se joaca cu orgoliul personajelor sale, ironizandu-le in scena memorabila in care cei doi protagonisti se afla in Fontana Trevi, secventa fiind mult mai puternica in semnificatie. Ea striga neputinta, rusinea si durerea unui parazit care se trezeste intr-o lume care nu ii ofera finalul feticit dorit.

Desi doreste sa arate cu degetul lumea plina de stralucire a modei, filmul reuseste exact opusul, facand din costume o carte de vizita a personajelor si un indiciu al personalitatii si al vietii lor. Motiv pentru care, “La Dolce Vita” a fost recompensat cu un Premiu Oscar pentru “cele mai bune costume”.

Talentul lui Fellini este recunoscut la Festivalul de Film de la Cannes, unde primeste Palme d’Or pentru ecranizarea unei lumi ce nu dispare odata cu trecerea timpului, ci doar se adapteaza si se reinventeaza.

Tags: anita ekberg, Federico Fellini, film alb-negru, la dolce vita, palme d'or, paparazzo, premiul oscar, regizor