Filme romanesti prezente la Festivalul de la Toronto

Scris la data 25/08/2010 de in Cultura

Filme romanesti prezente la Festivalul de la Toronto

Luna viitoare, la cea de-a 35-a editie a Festivalului de Film de la Toronto vor fi prezente si doua filme romanesti: “Periferic”, de Bogdan George Apetri, si “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, de Andrei Ujica.

Cele doua filme romanesti vor fi prezente in cadrul sectiunii Contemporary World Cinema, in cazul filmului “Periferic”, in timp ce documentarul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” va fi prezentat in cadrul sectiunii Visions.

Romania va mai fi prezenta la Festivalul de Film de la Toronto si prin productia romaneasca “Misiunea directorului de resurse umane”, dar si prin actrita Anamaria Marinca care joaca in filmul “Look, Stranger”, care va fi prezentat in cadrul sectiunii Discovery, dedicata celor mai “interesante productii ale regizorilor tineri, in dezvoltare.”

Periferic“, care ii are in rolurile principale pe actorii Ana Ularu, premiata la Festivalul de la Locarno pentru acest rol, Mimi Branescu, Andi Vasluianu, Ioana Flora si Timotei Duma si spune povestea unei tinere, pe numele ei Matilda, care este eliberata din inchisoare dupa 24 de ore si care planuieste sa fuga din tara si sa inceapa o viata noua.

Insa, in decursul unei singure zi, tanara, interpretata de Ana Ularu, va trebui sa se confrunte cu un trecut in care gasim o familie care a respins-o, un fost iubit, dar si un copil lasat in urma. Este un film romanesc unde o singura decizie iti poate schimba viata.

Documentarul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” este realizat exclusiv din imagini de arhiva, obtinute de la TVR si de la Arhiva Nationala de Filme, si prezinta inclusiv scena judecatii sotilor Ceausescu, din decembrie ‘89. Au fost incluse in documentar si imagini inedite, care nu au fost niciodata difuzate: imagini taiate la cenzura, care au fost cautate si selectate de Titus Muntean.

Acesta a avut premiera in cadrul Festivalului de Film de la Cannes din acest an, iar documentarul urmeaza sa fie prezent si la Festivalul de Film de la New York, din perioada 24 septembrie-10 octombrie, unde vor mai fi proiectare si alte filme romanesti, precum “Marti, dupa Craciun”, de Radu Muntean si “Aurora”, de Cristi Puiu.

Tags: , , , , , , , , , , ,

One Response to “Filme romanesti prezente la Festivalul de la Toronto”

  1. [...] lui Nicolae Ceausescu” a fost prezentat, in aceasta toamna, la festivalurile de film de la Toronto, San Sebastian, New York, Vancouver si [...]

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


67 queries in 0.263 seconds.