Suedia se poate mandri cu Ernst Ingmar Bergman, unul dintre cei mai influenti regizori din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Desi filmele sale abordeaza teme precum moartea, vinovatia sau ura, fiind de multe ori considerat un regizor al viziunilor sumbre, greu de inteles si accesibil doar pentru cei specializati, Bergman a avut parte si de recunoastere la nivel mondial.
Regizorul se naste pe 14 iulie 1918, la Uppsala, in Suedia. Primeste o educatie rigida in special de la tatal sau, care era pastor lutheran . A avut parte de o copilarie unde au predominat discutiile pe teme religioase, precum si implementarea disciplinei prin diferite pedepse.
Gustul pentru lumea spectacolului i-a venit la varsta de noua ani atunci cand a schimbat o cutie de soldati de plumb cu o lanterna magica. Este obiectul care il va face, ani mai tarziu, un om al teatrului.
In anul 1937 devine studentul Universitatii din Stockholm, unde studiaza arta si literatura. Dar interesul pentru teatru este mult mai puternic si reuseste ca la numai 26 de ani sa devina cel mai tanar director de teatru din Europa. Dar pe Bergman il prinde si magia marelui ecran si in 1945 debuteaza ca regizor cu filmul “Criza” (“Kris”). Criticii nu sunt impresionati de talentul proaspatului regizor de film si abia in anul 1953 ii recunosc talentul atunci cand lanseaza filmul “Amurgul unui clovn”.
Succesul international il are in anul 1956 datorita filmului “A saptea pecete”, cand este rasplatit cu Premiul Special al Juriului de la Cannes. Un an mai tarziu castiga la Festivalul de Film de la Berlin, Ursul de Aur, cu filmul “Fragii salbatici”, considerat unul dintre cele mai bune filme ale sale. Urmeaza alte doua mari reusite pentru regizorul suedez, care castiga Premiul Oscar pentru film strain cu peliculele “Primavara virgina”, 1959 si “Printr-o sticla intunecata”, 1961.
Daca pana acum temele predominante in filmele sale erau cele religioase, din anii ’60 se axeaza pe psihologia feminina. In anul 1972 realizeaza filmul “Strigate si soapte”, care castiga Premiul Oscar pentru imagine si care prezinta diferite ipostaze ale naturii feminine, avand-o ca model pe mama sa. Incepe sa produca si filme pentru cinematografia suedeza.
In 1976 este arestat in urma unei acuzatii de frauda fiscala. Ulterior lucrurile s-au lamurit, dar dezamagit Bergman paraseste tara, stabilindu-se in Germania, unde realizeaza in anul 1977 unul dintre cele mai controversate filme, “Oul de sarpe“. Acesta spune povestea socanta a prabusirii societatii germane in anii ’20 si ascensiunea nazismului.
In anul 1983 urmeaza pelicula autobiografica “Fanny si Alexander” , care ii aduce din nou Premiul Oscar pentru film strain, incepand sa fie comparat cu Fellini. Si tot in acest an este distins cu premiul special la Festivalul de Film de la Venetia. Cu ocazia celei de-a 50-a editie a Festivalului de Film primeste o mentiune speciala iar Universitatea din Stockholm ii ofera titlul de Doctor honoris causa.
In anul 1988 apare autobiografia “Lanterna Magica”, urmata in anul 1993 de “Imagini. Viata mea in film” si de volumul “Cele mai bune intentii”, o carte ce dezbate relatia cu parintii sai.
Moare pe 30 iulie 2007, pe Insua Faro, unde este si inmormantat. A lasat in urma sa 62 de filme regizate de el, 170 de spectacole de teatru si numeroase productii de televiziune si emisiuni radio. Este unul dintre oamenii care au influentat cinematografia si teatrul modern, un regizor care a transformat subiectele sumbre in opere de arta.
