De ce nu se lasa intimidat "V for Vintage" de criza financiara?!

Scris la data 11/04/2010 de in Lifestyle

De ce nu se lasa intimidat “V for Vintage” de criza financiara?!

In acest week-end, Cafepedia a fost gazda editiei cu numarul patru a targului de haine si accesorii vintage, “V for Vintage”. De aceasta data, scriitorul Vladimir Nabokov a fost cel care a inspirat-o pe Laura Calin, organizatoarea evenimentului, atunci cand a venit timpul sa aleaga o tema. Si s-a oprit asupra unui personaj celebru care incearca sa ne transmita o lectie de viata si o stare de spirit: Lolita.

Acesta a fost si este un eveniment cu si pentru oameni frumosi care vor si trebuie sa se deosebeasca de sabloanele impuse, dar ce il face sa reziste in fata crizei financiare si chiar sa o sfideze?!

Intr-o casa cocheta din centrul capitalei, unde mai puteai simti inca acel parfum de “belle epoque”, Lolita a fost cea care a trebuit sa convinga participantii ca atunci cand vine vorba de propria personalitate, nu exista criza financiara, iar granita dintre ceva vechi si ceva nou este o fina linie de creion care se sterge, fara urma vizibila, sub pantofii cu toc ai participantelor.

Am stat de vorba cu Laura Calin, cea care a creat in urma cu doi ani acest targ, si am descoperit o femeie parca desprinsa din paginile lui Nabokov care mi-a explicat, cu un zambet larg, ca “Lolita inseamna primavara, in primul rand, pentru ca e roz si reprezinta intoarcerea la natura si la tot ce inseamna viata, iar vintage-ul inseamna ceva pretios, care are o anumita valoare“.

IMG_0600

Dupa ce am aflat parerea organizatoarei, care pe tot parcursul targului s-a plimbat printre participanti, am inceput sa caut prin cafenea ca sa gasesc si sa inteleg ce inseamna acel ceva pretios si de valoare despre care mi se vorbise. Inauntru era foarte multa lume, pardon, foarte multe femei care ma faceau sa ma intreb unde au stat ascunse toate. Nu vezi astfel de oameni pe strada, decat foarte rar si depinde foarte mult de locul unde te duci.

In primul rand, sunt deosebite, pentru ca tot suntem la un targ, prin vestimentatia lor, dar atitudinea iti da lovitura de gratie. Aceste femei poarta haine pe care nu le gasesti in mall-uri. Nu, nici macar in cele recent deschise! Nu sunt fetele care isi petrec sambetele in astfel de locuri unde “uniforma” este frumos asezata in vitrina. Acum sa fim seriosi, de cate uniforme poate avea nevoie Aradul din moment ce pe o singura strada sunt amplasate cinci mall-uri? Dar sa nu stricam atmosfera cu astfel de discutii, poate alta data.

Aceste femei reusesc sa transmita un mesaj cu hainele lor, iar hainele sunt cele care le ajuta sa paseasca cu nonsalanta prin viata si sa rada frumos, ingenuu, dar inteligent, precum Lolita. In concluzie, tema a fost bine aleasa! Cu un minimum de cunostinte despre moda, macar din filme, iti puteai da seama ca ele purtau haine care strigau “Sunt din anii ’70, dar sunt chic si 2010 este locul potrivit pentru mine”.

Acelasi lucru il puteai descoperi si de pe etichetele hainelor prezentate frumos pe umerase: o rochie din anii ’50 sau o fusta din anii ’80. Nu prea stiu ce preturi au avut atunci dar acum aveau unele rezonabile, demonstrand ca stilul nu necesita rate la banca!!

IMG_0592

Dar atitudinea nu vine doar din haine, nu? Asa ca accesoriile au fost la mare cautare. Sub acelasi acoperis puteati sa gasiti genti, cercei cu perla, asa cum avea si bunica, sau realizati din bucati de foto-film care chiar aveau imprimate o poza, brose, insigne cu vechi simboluri mai mult sau mai putin comuniste, ceasuri de buzunar sau palarii.

Si pentru ca tot am ajuns aici, palariile ocupa un loc aparte in lumea multor impatimite de vintage. Raluca Alexandru este una dintre cele care si-a expus universul magnific. Mi-a atras atentia faptul ca undeva intr-un colt erau foarte multe palarii, frumos asezate, unele dintre ele, pe un pian. Si bine am facut ca am vorbit cu ea, deoarece am descoperit cea mai mare colectionara de palarii din Romania si se pare chiar din Europa! Are palarii cumparate din toata lumea iar modelele ei sunt si anii ’20 dar si din anii ’80.

IMG_0591

Unele dintre ele sunt piese de muzeu, estimate la sute, chiar mii de euro. Dar Raluca Alexandru, care este de meserie designer interior, le vinde la cateva sute de lei noi. Ea mi-a aratat inca un motiv pentru care nu dispar astfel de targuri: femeile sunt curojoase. Cate dintre voi ar iesi pe strada purtand o palarie din 1890?! Ei bine, Raluca a facut-o si mi-a declarat ca nu-i prea pare rau daca nu i se vand unele modele, abia ii raman ei.

O sa ramanem tot in lumea palariilor deoarece nu prea li se acorda atentia cuvenita si daca in alte locuri sunt precum niste Cenusarese ziua, aici erau Cenusarese la bal, iar toata atentia era asupra lor.

Fandacsia_000001

Exista si palarii aduse intr-o lumina nou, care vor sa te scoata din banal. Fandacsia este o palarie care “nu umbreste, ci atrage atentia”. O sa descoperiti cum o simpla bentita, cu multa imaginatie, rabdare si simt artistic, poate deveni “o aluzie la nobletea aristocratica, foarte feminina si care adauga un plus de mister si te face sa jonglezi cu epocile”. E un accesoriu excentric, care se adreseaza “femeilor cu o latura cromatica si indrazneata”.

De haine nici nu cred ca mai are rost sa vorbim. Gaseai la targ absolut orice isi dorea sufletelul tau vintage, si nu doar haine inspirate de muza targului, Lolita. Si cum o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte, va invit sa le descoperiti singure deoarece acest targ se tine de doua ori pe an.

IMG_0615

Aproape toate cele pe care le-am intervievat, fie ele cumparatoare, expozante sau organizatoare mi-au spus ca in lumea vintage criza financiara nu exista!

Dupa mai bine de doua ore petrecute la acest eveniment a venit timpul sa trag si concluziile. Doua etaje ale casei, plus mansarda, au incercat sa-mi arate, sa-mi explice si sa ma faca sa inteleg ca atunci cand e vorba de oameni frumosi in modul lor de gandire, banii sunt niste elemente din lumea de dincolo de usa, pe care va trebui sa o infruntam la un moment dat, dar macar o s-o facem mult mai frumos si original imbracati dar si mult mai increzatori.

Fiecare intelege ce vrea, aici e tot farmecul unei lumi libere, dar trebuie totusi sa realizam ca nu tot ce e nou, e frumos si ceeea ce e vechi, e si nefolositor! Operele de arta, chiar daca vorbim de haine si accesorii, nu trebuie sa stea doar in muzee sau in colectii personale. Astfel de targuri incearca, as spune cu tupeu ca tot e o trasatura ceruta in zilele noastre, sa ne invete frumosul. Iar criza financiara exista doar acolo unde este bagata prea mult in seama.

IMG_0589

Nu trebuie sa fiti precum Lolita, ideea este ca trebuie sa fiti ce “personaj” vreti voi, atata timp cat va ramaneti fideli! Data viitoare incercati experienta unui astfel de targ! Iar din punctul vostru de vedere, de ce au atat de mult succes aceste targuri si sunt ele bine-venite intr-o lume in care personalitatea este data in somaj?

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Responses to “De ce nu se lasa intimidat “V for Vintage” de criza financiara?!”

  1. Ana says:

    Foarte bine prezentat acest eveniment, interesante remarcile in legatura cu acest stil de viata care intra din ce in ce mai mult in casele noastre, un stil ce ne intoarce in trecut. Bravo!

  2. petre says:

    am fost si eu la eveniment ptr ca, normal, m-a tarat prietena mea si desi nu este stilul meu trebuie sa recunosc ca astfel de evenimente sunt misto. bravo lor si bravo voua ca le mediatizati

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine



Curs Valutar BNR

30 Mar 2017

1 EUR = 4.5575 RON

1 USD = 4.2232 RON

vezi arhiva curs

Sondaje

Pentru a avea succes în afaceri, ce contează cel mai mult?

View Results

Loading ... Loading ...
vezi arhiva de sondaje

74 queries in 0.225 seconds.