Inventatori romani - Elisa Leonida Zamfirescu

Scris la data 05/03/2010 de in Stiinta

Inventatori romani – Elisa Leonida Zamfirescu

Incepem astazi o serie de articole dedicate inventatorilor romani. Cum este saptamana femeilor, debutam cu povestea Elisei Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume si cea care a contribuit la cercetarea bogatiilor minerale ale Romaniei.

Elisa s-a nascut pe 10 noiembrie 1887 la Galati, intr-o familie cu 11 copii. Cu un frate inginer energetician (Dimitrie Leonida) si un unchi profesand in acelasi domeniu, aceasta a vrut sa demonstreze ca si femeile pot urma o cariera tehnica. Dupa ce a absolvit Scoala Centrala din Bucuresti, a facut primul pas inspre cariera sa de inginer dand examene de echivalenta pentru a absolvi si sectia reala, la liceul Mihai Viteazu.

Avantul Elisei Leonida a fost franat de prejudecatile vremii, dar nu oprit. Fiindu-i refuzata inscrierea la Scoala de Poduri si Sosele din capitala (Politehnica de astazi), s-a hotarat sa plece la Berlin, pentru a se inscrie la Academia Regala Tehnica. Si aici a intampinat greutati, atat din partea colegilor, cat si a decanului, care a invocat cele trei meniri ale femeii: Kirche, Kuche, Kinder (biserica, bucataria, copiii). In 1912 a absolvit cu calificativul “bine”, spre admiratia decanului si a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie.

Intoarsa in tara, a activat ca cercetatoare in cadrul Institutului de Geologie timp de 52 de ani, intre 1912 si 1963, cu o pauza in timpul Primului Razboi Mondial, cand a mers pe front, ca membra a “Crucii Rosii”. A fost decorata cu ordine si medalii romanesti si straine pentru activitatea intreprinsa. Tot pe front l-a intalnit pe viitorul sau sot, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu.

La Institutul de Geologie a condus 12 laboratoare, in cadrul carora s-au realizat 85.000 de analize. A contribuit la identificarea si analizarea unor noi resurse de carbune, roci de constructie, petrol, sisturi bituminoase, gaze naturale, crom, bauxita, cupru si ape minerale. In paralel, a dezvoltat o cariera profesorala, i-a indrumat cu drag pe tinerii laboranti si a predat fizica si chimia la liceul Pitar Mos din Bucuresti.

Elisa Leonida Zamfirescu a fost prima femeie membra AGIR (Asociatia Generala a Inginerilor din Romania) si membra a Asociatiei Internationale a Femeilor Universitare. In calitate de presedinte al Comitetului de lupta pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine fata de inarmarea atomica, adresand o scrisoare de protest Comisiei de Dezarmare de la Lancester House din Londra. Aceasta interventie a fost comunicata oficial la ONU.

Inventatoarea s-a stins din viata la 86 de ani, in 1973. La initiativa Confederatiei Nationale a Femeilor din Romania, a fost instituit un premiu care ii poarta numele si care se acorda pentru merite in domeniul stiintei si tehnicii unor personalitati feminine. De asemenea, o strada din sectorul 1 al capitalei poarta numele Elisa Leonida Zamfirescu.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

One Response to “Inventatori romani – Elisa Leonida Zamfirescu”

  1. [...] la data 13/03/2010 de Gloria Saboff in Speciale Dupa ce am cunoscut-o pe Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume, vom face cunostinta cu Henri Marie Coanda, inventatorul avionului [...]

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


65 queries in 0.300 seconds.