Istoria tacamurilor

Scris la data 05/02/2010 de Gloria Saboff in Culinar

In periplul nostru prin istoria lucrurilor, saptamana aceasta ne oprim la niste obiecte la fel de necesare si chiar de vechi ca lenjeria: tacamurile. Inceputa in Preistorie, odata cu primele cutite, si incheiata abia dupa 1600 cu furculita, povestea tacamurilor este cel putin interesanta.

Asa cum era de imaginat, cel mai vechi este cutitul, folosit intai ca arma si unealta. Facute la inceput din pietre foarte tari ca silexul si mai apoi din bronz si fier, cutitele au insotit omul pe parcursul evolutiei sale, fiind de nelipsit in orice gospodarie. In Evul Mediu, nobilii care organizau dineuri si mese festive nu ofereau si tacamurile. Fiecare oaspete isi aducea propriul cutit, pe care il folosea pentru a taia si duce mancarea la gura, dar si pentru a se scobi in dinti. In 1669, regele Ludovic al 14-lea al Frantei a hotarat ca varful ascutit al cutitelor este ilegal si a dispus ca lamele sa fie rotunjite la varf. Motivul pentru care a luat aceasta decizie cunoaste mai multe versiuni: ori a vrut sa reduca violenta, ori a fost scarbit de obiceiul nobililor de a folosi cutitul pe post de scobitoare, ori a realizat ca impungerea mancarii cu cutitul nu mai este necesara, odata cu raspandirea furculitelor.

Lingura este un alt obiect cu radacini adanci. Oamenii le foloseau inca din Paelolitic si le construiau din bucati de lemn sau din cochilii de scoici. Chiar termenii folositi pentru a desemna obiectul indica materialul din care era facut: „spon” pentru zona de nord a Europei insemna lemn, iar „cochlea” pentru partea de sud insemna scoica. In plus, lingurile mai erau facut si din fildes, os, ceramica si in Evul Mediu din metale pretioase, pentru a reliefa bogatia nobililor. Romanii au fost primii care au rafinat designe-ul tacamului, imaginand doua modele: o lingura ovala (similara celei de azi) si una rotunda si mai adanca (stramosul polonicului). Odata cu descoperirea aliajului de cositor si plumb, lingurile au devenit accesibile tuturor.

Cea mai recenta si cea mai controversata este istoria furculitei. Desi un precursor al furculitei (furca, din al carei nume deriva si cuvantul) era folosit de romani, bizantinii au fost cei care i-au raspandit folosirea, ca instrument de servit si de taiat carnea. Se spune ca abia in 1004, prin casatoria dintre o printesa bizantina si dogele Ventiei, furculita a ajuns in Italia. Aici insa, a fost respinsa cu vehementa de preoti, care au considerat ca este o blasfemie sa folosesti un instrument de metal cand Dumnezeu ti-a oferit propria mana. Treptat, uzul furculitei a fost adoptat in Italia si exportat in Franta odata cu nunta Caterinei de Medici cu Henri al II-lea al Frantei din 1553. O suta de ani mai tarziu a ajuns si in Anglia si la inceputul secolului 17, in America. Daca pana acum furculitele aveau doi dinti drepti, in secolul 17 sunt introduse cele cu patru dinti curbati, mai practice si mai usor de folosit.

Cea din urma piatra de hotar din istoria tacamurilor a fost descoperirea otelului inoxidabil, in 1871, de catre un englez din Sheffield. Recent a aparut si tacamul numit „spork”, o incrucisare intre lingura si furculita.

Tags: cutit, Evul Mediu, furculita, istoria, lenjerie, lingura, poveste, tacam