Istoria umbrelei

Scris la data 16/02/2010 de in Societate

Istoria umbrelei

Seria micilor istorii ale obiectelor se incheie saptamana aceasta, cu povestea umbrelei, un obiect ce va deveni din ce in ce mai folositor zilele acestea, pe masura ce ninsoarea se transforma in ploi primavaratece.

Se pare ca primele umbrele au fost folosite acum 4000 de ani, fiind pe atunci rezervate celor mai importante figuri politice si religioase. Umbrelele erau folosite pentru a apara de soare si nu de ploaie si erau tinute de servitori deasupra capetelor stapanilor. De altfel, cuvantul “umbrela” deriva din latinul “umbra”. Prezenta parasolarelor este confirmata de sculpturi si picturi antice din China, Egipt, Persia si Imperiul Roman. In Grecia Antica, obiectul era indispendabil pentru femeile din inalta societate, dar era inclus si in ceremonii religioase.

Primele inovatii in domeniul umbrelelor au venit din China: prima umbrela pliabila in anul 21 d.Hr. si prima impermeabila cateva secole mai tarziu. In ciuda caracterului sau practic, umbrela a patruns in Europa abia in secolul 16, si atunci cu greu. Din Portugalia in Franta, prin Catherina de Medici si mai apoi in Anglia, prin calatorul Jonas Hanway. Se spune ca londonezii au aruncat cu pietre in Hanway cand l-au vazut defiland sub umbrela, considerand ca este o blasfemie sa te feresti de ploaia data de Dumnezeu.

Pentru mult timp, umbrela a ramas un accesoriu rezervat femeilor, care o foloseau pentru a se apara de soare. Astfel, obiectul a intrat in atentia designer-ilor de moda, suferind diferite transformari de-a lungul timpului. Exista chiar un model de buzunar si altul special pentru plimbarile in caleasca. Manerele erau sculptate din fildes, abanos sau alte materiale pretioase, puteau fi schimbate in functie de tinuta si chiar ascundeau diferite obiecte ca un pahar, o cutie de medicamente sau un creion. Pana in 1800, parasolarul s-a disociat definitiv de umbrela, care a devenit un obiect practic, folosit si de barbati.

Primul magazin de umbrele a fost James Smith and Sons, deschis la Londra in 1830. Tot un englez a inventat cadrul de otel in 1852 si in acelasi an la Paris a fost anuntata prima umbrela care se deschidea singura. Berlinezul Hans Haupt a inventat in 1920 umbrela telescopica de buzunar si 16 ani mai tarziu a aparut si cea automatica de buzunar. Industria umbrelelor a cunoscut o expansiune in anii 60, aparitia nailonului facandu-le mai usoare, mai plate si mai rezistente. Recent, tijele umbrelelor sunt facute din aluminiu si chiar fibra de sticla, panza este imbracata cu teflon, iar forma lor este proiectata special pentru a rezista cat mai bine rafalelor de vant. In Maine exista chiar un muzeu al umbrelelor, cu peste 300 de exponate.

Tags: , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


64 queries in 0.293 seconds.