Bijuterii cu motive Brancusi pentru cuplul regal si Elisabeta a II-a – Ovidiu Paraianu

Scris la data 13/04/2011 de in Societate

Bijuterii cu motive Brancusi pentru cuplul regal si Elisabeta a II-a – Ovidiu Paraianu

Artistul hunedorean Ovidiu Paraianu a realizat doua inele de aur, placate cu safire, rubine si diamante, si o cheita care urmeaza sa ajunga la familia regala din Marea Britanie, respectiv la Kate Middleton si Elisabeta a II-a.

Artistul Ovidiu Paraianu a declarat, marti, corespondentului Mediafax ca inelul confectionat pentru viitoarea printesa a Angliei, Kate Middleton, cantareste 16 grame, din care 14 grame reprezenta cantitatea de aur.

Inelul are incrustat pe el motive brancusiene, iar in partea inferioara are decupajul in forma de inima“, a spus Paraianu.

Bijuteria pentru regina Angliei are acelasi gramaj, dar executia este diferita. Inelul cuprinde toate cele trei simboluri ale lui Brancusi: “Masa tacerii”, “Poarta sarutului” si “Coloana infinitului”. Pe “Masa tacerii” este aplicata harta Marii Britanii, iar de jur împrejur sunt cate 12 safire, 12 rubine si 12 diamante, inelul fiind special conceput pentru a fi purtat pe manusa.

In Anglia va ajunge si o cheita de aur, cu doua inimi, pe care sunt inscriptionate literele “K” si “W” de la Kate si William. Cheita are, de asemenea, motive brancusiene. Bijuteria are un sistem de prindere un ac.

Vreau sa ofer aceste bijuterii pentru a promova creatia lui Constantin Brancusi în Palatul regal, astfel ca valoarea acestor bijuterii este una simbolica . Nu conteaza cat valoreaza, pentru ca promovarea operei lui Brancusi face mai mult decat o suma de bani“, a spus Paraianu.

Potrivit sursei citate, bijuteriile au fost executate în atelierul sotilor Violete si Nucu Somacescu, fiind realizate în Monetaria statului, pentru ca echipamentele de acolo asigura cea mai mare finete.

Artistul a afirmat ca vrea sa ofere personal cadoul viitorului cuplu.

Ovidiu Paraianu este un fost miner din Valea Jiului care a renuntat la meseria respectiva dupa ce a suferit un accident de munca.

La sfarsitul lui 2007, el a realizat o cheita din aur, cu motive inspirate din operele lui Brancusi, de asemenea încrustate cu pietre pretioase, tot pentru regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de casnicie, alaturi de Ducele de Edinburgh, printul Philip. La acea vreme, dupa ce a finalizat lucrarea, artistul s-a deplasat personal la Londra pe cheltuiala sa, ca sa se asigure ca bijuteria ajunge la Palatul Buckingham. La cateva zile dupa ce a primit cadoul, regina i-a multumit romanului, printr-o scrisoare.

De asemenea, Paraianu a realizat pentru fostul presedintele american George Bush “Cheia Statelor Unite cu diamant”, in greutate de 27 de grame, si “Cheia Universului”, de 15 grame. El le-a facut cadouri similare si lui Arnold Schwarzenegger si Carlei Bruni.

Tags: , , , ,

One Response to “Bijuterii cu motive Brancusi pentru cuplul regal si Elisabeta a II-a – Ovidiu Paraianu”

  1. bloo says:

    trebuie apreciata opera marilor artisti.Cu ata mai mult cei care se inspira si o dau mai departe.

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


68 queries in 0.284 seconds.