Petra Acker, în turneu prin ţară cu un jazzman american

Scris la data 09/03/2015 de in Cultura

Deşi cântă din copilărie şi concertează în ţară şi în străinătate de peste 10 ani, Petra Acker a devenit mai bine cunoscută publicului după participarea la show-ul „Vocea României” de anul trecut. Acum, ea colindă ţara cu o trupă de muzicieni pasionaţi, într-un turneu care poară numele „Soul Experience”. Cântăreaţa este acompaniată de Joel Holmes, un pianist american de jazz, care a primit numeroase distincţii, inclusiv două nominalizări la Premiile Grammy.

petra soul experienceColaborarea dintre Petra Acker şi Joel Holmes aduce un suflu nou pe scena muzicală românească, ei interpretând compoziţii proprii şi preluări reorchestrate pe ritmuri de jazz, soul, gospel, muzică africană şi multe altele. Muzicienii beneficiază şi de participarea trupei de fusion-funk „The Others”, din care Petra Acker şi fratele ei, Michael, fac parte din anul 2005. Seria de concerte a debutat la Bistriţa, pe 26 februarie 2015, iar în decurs de o lună, turneul include mai multe oraşe ale ţării, printre care Bucureşti, Braşov, Cluj sau Iaşi.

Artista, considerată o nonconformistă atât prin stilul muzical ales, cât şi prin apariţia scenică, se lasă influenţată de multe genuri muzicale, de la psychedelic rock, soul, ska, progressive, blues şi până la jazz şi afirmă cu tărie că cel mai important este să primească un feedback pozitiv din partea publicului. „Muzicienii trăiesc prin mediul lor foarte mult şi dacă lumea rezonează cu ceea ce cântă, e foarte bine. Altfel, pare că faci ceva greşit, chiar dacă cânţi o piesă care îţi place foarte mult.”

Colaborările, turneele, competiţiile muzicale, întâlnirile cu muzicienii români şi străini o ajută pe artistă să evolueze şi să aibă parte de experienţe care o inspirată. De exemplu, „Vocea României m-a ajutat să ajung la mai mulţi oameni şi să primesc un feedback mai complex de la ei, de la public, să-mi dau seama cum mă identifică oamenii, ce le transmit. Tot datorită emisiunii, am intrat în legătură cu agenta mea.”, mărturiseşte Petra Acker într-un interviu acordat stiridebine.ro.

Un centru cultural la Braşov şi, posibil, un album nou

În mai 2015, Petra va susţine un concert la Braşov, la Centrul Cultural Reduta, împreună cu trupa „The World Collective” pe care a cunoscut-o la începutul anului, la Viena, în cadrul unui jam session. „Tobarul e brazilian, basistul este din Slovacia, iar pianista este vieneză. Este o gaşcă super amuzantă, colorată şi total nebună, cu oameni cu mult groove.”, povesteşte artista, vizibil entuziasmată de colaborarea care urmează.

Totodată, deşi momentan locuieşte la Bucureşti, Petra Acker are în plan să creeze un spaţiu cultural pentru muzicieni în Braşov, oraşul ei natal, şi să lanseze un album cât mai curând.

Petra Acker provine dintr-o familie de saşi care i-au inspirat dragostea pentru muzică. Începând cu anul 2003, evoluează într-o serie de formaţii muzicale, mai întâi pe plan local, ulterior naţional. Din 2005, cu o voce şi un stil caracteristic şi inovator, înfiinţeaza şi se integrează în diverse proiecte de jazz, funk, electro şi alternativ, ca „The Others”, „Tzuc & Petzi” şi colaborări cu muzicieni ca Michael Acker, Johnny King, Jimmy Cserkesz, Nicolas Simion, Jak Neumann, Luiza Zan, etc.

Joel Holmes este un pianist american care abordează mai multe stiluri muzicale, însă preponderent jazz şi gospel. De-a lungul timpului, Joel a primit numeroase distincţii, inclusiv două nominalizări Grammy, o medalie de aur NAACP, o menţiune în competiţia John Lennon Songwriting şi VH1 Song of the Year şi a fost finalist al Independent Music Awards. A avut turnee în Europa, America de Nord şi Sud, Asia, alături de artişti precum Roy Hargrove, Esperanza Spalding, Curtis Fuller, Terrace Blanchard, Gary Thomas, Jimmy Cobb şi mulţi alţii.

Sursa foto: facebook.com

Summary
Article Name
Petra Acker, în turneu prin ţară cu un jazzman american
Author
Description
Deşi cântă din copilărie şi concertează în ţară şi în străinătate de mai bine de 10 ani, Petra Acker a devenit mai bine cunoscută publicului după participarea la show-ul „Vocea României” de anul trecut. Acum, ea colindă ţara cu o trupă de muzicieni pasionaţi, într-un turneu care poară numele „Soul Experience”.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine



Curs Valutar BNR

01 May 2017

1 EUR = RON

1 USD = RON

vezi arhiva curs

Sondaje

Pentru a avea succes în afaceri, ce contează cel mai mult?

View Results

Loading ... Loading ...
vezi arhiva de sondaje

75 queries in 0.220 seconds.