Prima fotografie a Soarelui realizata de satelitul Picard

Scris la data 30/07/2010 de in Stiinta

Prima fotografie a Soarelui realizata de satelitul Picard

In urma cu o luna de zile, satelitul Picard era lansat si el a reusit deja sa trimita prima imagine a Soarelui. Satelitul a fost realizat pentru a-i ajuta pe cercetatori sa cunoasca mai bine astrul si influenta sa asupra Terrei.

Poza a fost realizata pe 22 iulie, iar vestea aparitiei ei a fost anuntata de catre un comunicat emis de Centre National d’Etudes Spatiales (CNES): “Aceasta imagine demonstreaza faptul ca satelitul Picard functioneaza perfect. Ea este prima dintr-o serie de fotografii ce vor fi realizate in fiecare zi timp de cel putin doi ani, prin care vor fi masurate cele mai mici variatii solare. Principalul parametru masurat va fi diametrul astrului, care s-ar putea dovedi un indicator al cantitatii de energie pe care o primim pe Terra”.

Scopul satelitului este de a monitoriza continuu Soarele, iar primele rezultate ale misiunii sale vor aparea abia dupa primul an de masuratori, atunci cand oamenii de stiinta vor beneficia de o mai buna cunoastere a structurii interne  a acestuia, dar si a rolului avut de variatiile sale asupra climei de pe Terra.

Specialistii spera ca satelitul Picard, care poarta numele astronomului francez Jean Picard, care, in secolul al XVII-lea, a masurat diametrul Soarelui si relatia acestuia cu activitatea solara, sa poata sa le ofere informatiile de care au nevoie pentru a intelege fenomenul incalzirii globale.

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


67 queries in 0.236 seconds.