In premiera in Romania, pe data de 10 octombrie 2010, la Rin Grand Hotel din Bucuresti, va avea loc Targul dedicat Zilei Internationale Raw Vegan: “Romania Goes Raw”, in acelasi timp cu alte targuri din intreaga lume pe aceeasi tema, arata un comunicat remis StiriDeBine.

Definirea termenului de “raw vegan” se poate traduce ca hrana vie sau bucataria vegana fara foc, care foloseste temperaturi sub 40°C cu scopul de a mentine nutrientii cat mai intacti. Ingredientele de origine animala se exclud, si de aici termenul de “vegan”.

Scopul Targul dedicat Zilei Internationale Raw Vegan: “Romania Goes Raw” este de informare si de schimbare a calitatii vietii, promisa printr-o alimentatie mai sanatoasa, mai ales ca traim intr-un mediu tot mai poluat, plin de substante nocive.

Cercetarile recente au demonstrat ca suntem ceea ce mancam: calitatea nutrientilor cu care ne hranim determina calitatea vietii noastre.

Prin gatire, inca de la primele minute de fierbere, mineralele si vitaminele din alimente se distrug pana la 97%, iar enzimele care stimuleaza longevitatea sunt distruse atunci cand mancarea este incalzita la peste 40°C. Devenind lipsiti de viata, toti nutrientii care erau meniti sa ne mentina corpurile sanatoase devin inactivi.

Proteinele incep sa se coaguleze, ajungand sa fie nule, grasimile isi schimba structura, enzimele se distrug complet, iar fara acesti combustibili complexi nealterati, corpul nostru nu poate functiona normal.

Cat despre pesticide, acestea se separa in compusi mai toxici in timpul gatitului, la care se adauga oxigenul pierdut si alte substante nocive eliberate in mancare.

Printre organizatorii targului se numara Ligia Pop (coordonator national), raw vegan chef, autoarea primei carti de retete raw vegan din Romania, intitulata “Retete Vegane fara Foc”.

Promovam un stil de viata in care legumele, fructele, semintele si nucile neprocesate termic ocupa un loc mult mai important decat pana acum. Acest fel de alimentatie se adreseaza intregului public care doreste sa-si imbunatateasca stilul de viata si sa-si pastreze un corp mai tanar si o minte mai agera, si nu doar celor care vor sa adopte o dieta stricta vegana ci si celor care consuma o dieta clasica, traditionala“, a declarat Ligia Pop, raw vegan chef.

In lume sunt sute de mii de adepti ai alimentatiei raw vegan care ia amploare de la an la an, alaturi de peste un 1 milion de vegani si peste 7, 3 milioane vegetarieni aflati numai in USA.

Prin ei se afla si celebritati care consuma o dieta raw vegan precum Robin Williams, Bryan Adams, Gwyneth Paltrow, Woody Harrelson, Demi Moore, Natalie Portman, Uma Thurman, Kirsten Dunst, Alicia Silverstone, nementionand sutele de actori care sunt vegetarieni sau vegani.

Targul dedicat Zilei Internationale Raw Vegan – “Romania Goes Raw” va fi deschis pentru publicul larg, incepand cu ora 10.00 si pana la ora 19.00, iar intrarea va fi libera.

La targ vor fi intre 10 si 12 expozanti, care le vor oferi vizitatorilor o gama larga de produse, de la electrocasnice de ultima generatie, carti de retete, miere bio, legume si fructe bio, tavite cu vlastari, si pana la delicatese raw vegan ambalate sau proaspat preparate. Vor avea loc degustari de produse raw vegan.

Dorinta noastra este sa motivam oamenii sa acorde o importanta mai mare sanatatii, si sa adauge in dieta saptamanala cantitati mai mari de hrana vie vegana, neprocesata termic, prin campania “Mananca Sanatos O Zi Pe Saptamana”. Promovam retete care acopera tot meniul si care sunt 100% naturale. Invatam parintii cu ajutorul demonstratiilor si claselor de gatit, sa pregateasca deserturi sanatoase, lipsite de zahar si totodata extrem de delicioase pentru copii si intreaga familie“, a explicat Ligia Pop.