Rezultate preliminare: Peste 150 000 de romani au iesit la curatenia nationala

Scris la data 28/09/2010 de in Mediu

Rezultate preliminare: Peste 150 000 de romani au iesit la curatenia nationala

Cei peste 150.000 de voluntari care au iesit sambata, 25 septembrie, la curatenia nationala organizata sub numele “Let’s Do It, Romania!”, au demonstrat ca romanii au spirit civic si ca le pasa de natura, se arata intr-un comunicat remis StiriDeBine.

Inca de la ora 8 dimineata, sute de voluntari au fost prezenti la punctele de inregistrare “Let’s Do It, Romania!”, gata sa ia cu asalt mormanele de deseuri aflate in arealele naturale. Voluntarii care nu au avut mormane alocate online au primit la punctele de inregistrare zone speciale in care au facut curatenie.

Primele rezultate primite de la reprezentantii “Let’s Do It, Romania!” clasifica judetele Brasov (15.000 voluntari), Cluj (13.000 voluntari) si Bucuresti + Ilfov (11.000 voluntari) in topul cu cei mai multi voluntari implicati in curatenia care a avut loc pe data de 25 septembrie.

Foarte aproape de a prinde podiumul s-au aflat judetele Arges (10.800 voluntari) si Maramures (10.000 voluntari).

Nici vedetele din Romania nu au stat deoparte si au dat o mana de ajutor in cadrul campaniei “Let’s Do It Romania!”: Smiley a facut curatenie in judetul Arges, formatia Holograf a fost prezenta la Sinaia, Leonard Doroftei a luat parte la curatenia din judetul Prahova, iar Adi Despot a fost la Busteni.

Cabral, Zoli de la Sistem si Monica Tatoiu au ramas in apropiare de Bucuresti si au dat acolo o mana de ajutor voluntarilor.

A fost o placere sa fac curat in locul meu de bastina cu niste oameni deosebiti. Imi pare bine ca au venit atatia pitesteni la curatenie“, a declarat Smiley.

Oamenii au simtit ca impreuna pot sa faca mai mult. Mi-as dori ca peste 5 ani de zile sa ne intalnim tot aici si sa spunem ca nu mai avem ce curata“, a declarat si Zoli de la Sistem. Campionul Mondial Leonard Doroftei este si el de acord ca “Nu ne oprim aici, acum e doar inceputul“.

In ceea ce priveste deseurile colectate in ziua de 25 septembrie, o prima cifra estimativa este 187.000 de saci cu gunoi adunati. Nu este nici pe departe cifra reala, spun reprezentantii “Let’s Do It Romania!”, ci doar o prima raportare obtinuta de la echipele locale.

Colectarea sacilor de pe marginea drumurilor va mai dura cateva zile si numai in urma acestei colectari vor putea fi facute publice noile cifre legate de cantitatea de deseuri colectata.

Un alt obiectiv pe care proiectul “Let’s Do It, Romania!” a vrut sa il arate este acela ca romanii se pot uni pentru o cauza comuna: curatarea Romaniei de gunoaie.

Cei peste 150.000 de voluntari au aratat ca le pasa, ca voluntariatul are sanse mari si in tara noastra si transmit un mesaj clar: daca e ceva care te deranjeaza, actioneaza, fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in jur!

Campania “Let”s Do It, Romania!” nu se incheie pe 25 septembrie. Urmatoarea faza a proiectului este cea de follow-up si evaluare, urmata de o campanie de lobby si advocacy.

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


67 queries in 0.275 seconds.