Succes confirmat in tratarea anemiei genetice
Scris la data 15/09/2010 de Roxana Mihordescu in Stiinta
Vindecarea unui barbat care suferea de o grava maladie genetica a sangelui a insemnat un succes confirmat in lupta cu talasemia, o forma de anemie puternica, informeaza Mediafax.
“Este o premiera mondiala”, a declarat Philippe Leboulch, profesor la INSERM (Franta) si la Universitatea Harvard (Statele Unite ale Americii), coordonatorul studiului clinic.
“La trei ani de la inceputul tratamentului, pacientul, care are acum 21 de ani, nu mai are nevoie de transfuzii sangvine. Viata lui s-a schimbat, si-a gasit un loc de munca stabil si lucreaza ca bucatar cu contract pe durata nedeterminata intr-un restaurant parizian”, a declarat cercetatorul francez, care a mai spus ca pacientul trebuie sa ramana prudent.
Aceasta reusita este prima dintre toate terapiile folosite pentru tratarea anemiei genetice, care este atat de frecventa. Anual, la nivel mondial, aproape 200.000 de copii se nasc cu sindromul talasemic si, in fiecare an, boala este diagnosticata la una din 10.000 de persoane in cadrul Uniunii Europene.
In cadrul studiului au fost prelevate celule-susa din maduva spinarii pacientului si apoi au fost “corectate” prin insertia unei gene-medicament pregatita in laborator. Acestea au fost ulterior reinjectate in corpul bolnavului.
In cazul formelor severe de beta-talasemie, pacientii care sufera de anemie grava supravietuiesc cu ajutorul transfuziilor sangvine si a unui tratament care are scopul de a elimina excesul de fier ce se acumuleaza in organism in urma transfuziilor repetate.
Primeste Stiri de bine prin email
Stiri de bine
Stiri de bine recomanda
Curs Valutar BNR
26 May 2012
1 EUR = 4.3288 RON
1 USD = 3.0897 RON
vezi arhiva curs
Sondaje
Loading ...
vezi arhiva de sondaje
Stiri de bine
Stiri de bine recomanda
Curs Valutar BNR
1 EUR = 4.3288 RON
1 USD = 3.0897 RON
Sondaje