Superstitii de luni

Scris la data 23/01/2012 de in Societate

Superstitii de luni

Dupa un weekend plin, ziua de luni este, poate, cel mai putin asteptata. Trebuie sa ne trezim din nou dimineata, sa renuntam la lenevitul in pat, sa mergem la serviciu, pe scurt, sa ne reluam rutina din saptamana precedenta. In asteptarea weekendului, cei mai optimisti pot vedea ziua de luni doar ca o tranzitie care sa ne duca mai aproape de el, din nou. Dar daca vrem sa avem o saptamana buna, iata ce trebuie sa facem, inca din prima sa zi.

Daca-i luni, e cu noroc

Ziua de luni poarta numele astrului-satelit al Pamantului. In legendele populare, Sfanta Luni era considerata vindecatoarea animalelor. De asemenea, exista mai multe sarbatori dedicate acestei prime zi. Lunea Curata, Lunea Pastorilor sau Spolocania (ce reprezinta inceputul unui post) marcheaza datini vechi respectate si astazi, in unele zone. Se spune ca lunea poarta noroc, iar daca incepem o activitate sau un proiect, cel mai bine este o facem atunci. Astfel, vom duce sarcina la indeplinire fara probleme.

In unele regiuni, luni era zi de post, pentru sanatatea oamenilor si a animalelor, dar si perioada cea mai buna pentru medicina traditionala. Cei nascuti lunea sunt considerati norocosi, harnici si sanatosi. Umbla vorba si ca asa cum iti incepi saptamana, tot asa iti va merge pana la final. Astfel ca de aici s-au derivat o serie de superstitii specifice. Iar in ele cred si astazi, pana si tinerii ori cei din mediul urban, nu doar bunicii, asa cum se spune.

Vorbe din batrani pentru zi de luni

Pentru o saptamana excelenta, luni este bine sa luam bani, nu sa-i dam. Astfel ca nu vom da sau imprumuta nici bani, dar nici lucruri materiale, pentru ca “dam sporul casei”, sau in alte cuvinte, atragem paguba. A lua bani, pe de alta parte, aduce noroc si belsug tot restul saptamanii. Amanam, deci, plata datoriilor, pentru maine. De asemenea, exista traditia de a nu duce gunoiul, tot pe principiul ca aduce ghinion. La sate, oamenii credeau ca daca duc gunoiul lunea, ulii le vor lua animalele domestice din curte. Desigur, in mediul oraselor, probabil ca ei nu vor ajunge in balcon sa ne fure catelusul, dar superstitia s-a pastrat si aici, derivata sub pretextul ca “ne aruncam norocul”.

Nici calatoriile nu sunt recomandate. Daca planuiti o plecare la drum lung, este mai bine sa nu o faceti luni. Tot din batrani, orele cele mai bune ale zilei sunt dimineata, intre 7 si 9, iar cele mai rele intre 1 si 3 dupa amiaza. Astfel ca, pe principiul “cine se scoala de dimineata, departe ajunge”, vom avea o saptamana productiva daca o incepem in zori. Semn bun este daca vezi prima floare a primaverii lunea.

Am gasit si cateva superstiti de peste hotare, legate de ziua de luni. Se spune ca daca repari sau cosi ceva lunea, el se va rupe din nou. Se recomanda sa ne tundem si sa ne taiem unghiile, pentru noroc si belsug. Un musafir neanuntat poate insemna intreruperi in munca sau activitatile din restul saptamanii. Prima luni din August (nasterea lui Cain) si ultima din Decembrie (distrugerea Sodomei), sunt purtatoare de ghinion. De asemenea, unele culturi contrazic ideea ca inceperea unui proiect in aceasta zi ar fi de bun augur.

Superstitiosi sau nu, cu totii ne dorim ca ziua de luni sa marcheze inceputul unei saptamani bune, productive si cu noroc. Si poate vorbele din strabuni au si un sambure de adevar, de ce nu? Voi cum va incepeti saptamana?

Tags: ,

2 Responses to “Superstitii de luni”

  1. [...] de luni http://www.stiridebine.ro : Luni este considerata zi cu noroc. Daca suntem superstitiosi, exista cateva sfaturi pentru a [...]

  2. Epigoana says:

    prea tarziu….deja am platit datorii luni….deci o saptamana naspa ptr mine…

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


69 queries in 0.353 seconds.