celulele-stem
Celule stem embrionare au fost injectate in ochi
Scris la data 2010-11-22 de Roxana Mihordescu in Stiinta
Testele efectuate persoane mai in varsta, care sufera de degenerescenta maculara legata de varsta (AMD), cea mai comuna forma de orbire la varstnici, vor fi urmatorii pe lista, anul viitor. Testele au inceput in SUA, dar vor avea loc si in Marea Britanie. Aceasta tehnica care presupune injectarea celulelor stem embrionare este o procedura controversata pentru ca implica prelevarea celulelor de la copii inca nenascuti. Cercetatorii afirma insa ca, daca rezultatul testelor pe oameni va fi
Primul pacient tratat cu celule stem recoltate de pe embrioni umani
Scris la data 2010-10-11 de Roxana Mihordescu in Stiinta
, informeaza Agerpres. "Startul testului clinic GRNOPC1 reprezinta o etapa importanta pentru terapiile umane bazate pe embrionare", preciezeaza Dr Thomas Okarma, din cadrul Geron Co. Principalul obiectiv al acestui test clinic aflat in prima faza este de a evalua siguranta tratamentului si toleranta organismului fata de celule derivate din celule stem embrionare denumite GRNOPC1 la pacienti paralizati in urma unor accidente asupra coloanei vertebrale. Persoanele care participa la acest test
Celulele stem, o alternativa pentru implanturile dentare
Scris la data 2010-05-25 de Gloria Saboff in Societate
Cele doua variante disponibile in prezent pentru remodelarea danturii sunt protezele si implanturile dentare. Desi metoda din urma este preferata, aceasta prezinta mai multe riscuri, implica numeroase interventii chirurgicale si o perioada de vindecare ce poate ajunge pana la 18 luni. s-ar putea dovedi mai rezistent decat unul artificial, implantat. "Aceasta cercetare arata la ce se poate ajunge atunci cand biologia de astazi este aplicata unor probleme clinice curente. Lucrarea doctorului
Pielea umana reconstituita din celule stem
Scris la data 2009-12-02 de Alexandra Hagiu in Societate
. Cercetatorii au ajuns la rezultatul dorit prin folosirea In prezent pacientii trebuiau sa astepte pana la 3 saptamani pentru grefele de piele, fiind expusi riscurilor de infectie si deshidratare si exista intotdeauna posibilitatea ca sistemul imunitar sa respinga noul tesut. .
Primeste Stiri de bine prin email
Stiri de bine
Stiri de bine recomanda
Curs Valutar BNR
26 May 2012
1 EUR = 4.3288 RON
1 USD = 3.0897 RON
vezi arhiva curs
Sondaje
Loading ...
vezi arhiva de sondaje
Stiri de bine
Stiri de bine recomanda
Curs Valutar BNR
1 EUR = 4.3288 RON
1 USD = 3.0897 RON
Sondaje