nobel
Barack Obama implineste astazi 49 de ani
Scris la data 2010-08-04 de Roxana Mihordescu in Lifestyle
Barack Obama nu s-a sfiit sa vorbeasca despre aniversarea lui, facand observatia ca are parul din ce in ce mai grizonat, iar metabolismul sau incetineste cu fiecare an care trece. Purtatorul de cuvant de la Casa Alba, Robert Gibbs, a mai afirmat ca nu exista nicio indoiala ca postul de presedinte presupune o solicitare imensa atat din punct de vedere fizic, cat si mental, dar Barack Obama "se bucura foarte mult" de locul lui de munca. Obama se va indrepta spre Chicago in cursul zilei de astazi
Barak Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace
Scris la data 2009-12-11 de Flavia in Societate
Dupa o perioada de aproximativ un an la Casa Alba, cel de-al 44-lea presedinte american a fost un laureat neasteptat in acest an. Barak Obama a primit Premiul Nobel pentru Pace precum si pentru viziunea acestuia despre o lume fara arme nucleare. Inainte de a accepta premiul "cu profunda multumire si o mare umilinta", presedintele american a declarat in cadrul unei conferinte de presa organizata alaturi de premierul norvegian Jens Stoltenberg: Printre laureatii prestigiosi ai
Cum sa iti reduci amprenta de carbon
Scris la data 2009-12-10 de Gloria Saboff in Mediu
Asa cum 1. Nu lasa aparatele electrice si electrocasnice pornite (in stand by) cand nu le folosesti. In acest fel se economiseste multa energie. 2. Cand faci ceai, paste sau ciorba, fierbe doar atata apa cat ai nevoie. 3. Asteapta sa se adune mai multe haine murdare inainte de a le spala la masina, in loc sa pui o masina cu jumatate de incarcatura. 4. Fa dus in loc de baie la cada. 5. Instaleaza-ti termostate atat pentru caldura, cat si pentru apa calda si nu le da la maximum. 6.
Incalzirea globala trebuie combatuta la nivel individual
Scris la data 2009-12-07 de Gloria Saboff in Mediu
Ostrom, prima femeie care a primit distinctia pentru economie, a declarat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, ca oamenii din toata lumea presupun ca doar normele internationale pot sa dicteze schimbari, in timp ce ei stau si asteapta ca acestea sa fie implementate. a mentionat cercetatoarea americana. Negocierile vor dura doua saptamani si se vor incheia cu un summit la care vor participa 150 de sefi de stat, inclusiv presedintele american Barack Obama. Elinor Ostrom recunoaste ca
Annie Lennox: Premiul "Woman of Peace" 2009
Scris la data 2009-11-14 de Flavia in Cultura
In cadrul summitului organizat la Berlin pentru . , care s-a desfasurat in Africa de Sud si a avut ca obiectiv constientizarea oamenilor cu privire la pericolul HIV/SIDA. a fost lansata in 2003 si a ajutat la promovarea in randul femeilor sud-americane a tratamentului si testelor anti-HIV, asigurand programe de educatie si preventie.
Stiri de bine
Se apropie AIESEC University
Astfel, in perioada 20-29 septembrie 2010, tinerii sunt invitati sa participe la conferinta care le va oferi o perspect...Liga de Minifotbal Ilfov “Activ eFeM”, la start
Terenul sintetic . Competitiile dedicate amatorilor au cunoscut o crestere spectaculoasa in ultima perioada, se...Tudor Aaron Istodor a jucat la Gala Tanarului Actor HOP
Actorii au dat proba impusa tuturor participantilor la aceasta categorie. Proba pe care au sustinut-o a constat ...Floria.ro - Magazinul Anului 2010 la categoria Flori si Cadouri
Desi magazinul nu a implinit nici doua luni de existenta, a reusit sa depaseasca magazine consacrate in industrie, p...Stiri de bine recomanda
Curs Valutar BNR
1 EUR = 4.2796 RON
1 USD = 3.3328 RON
Sondaje

