Teatrele din Bucuresti prind viata in aceasta noapte
Scris la data 28/10/2009 de Flavia in Cultura
Primaria municipiului Bucuresti in colaborare cu ArCuB, Centrul de proiecte culturale si Liga Studentilor Independenti organizeaza “Teatrul de noapte”. In cadrul acestui eveniment, mai multe teatre din Bucuresti precum si Centrul National al Dansului isi deschid portile, prezentand spectacole de teatru si dans, astazi, dupa ora 22:00. Intrarea la aceste spectracole este gratuita, in limita locurilor disponibile.
Astfel, Teatrul Mic le ofera bucurestenilor o “noapte alba” cu doua dintre cele mai de succes productii ale institutiei bucurestene: “Poimaine alataieri” , de Geanina Carbunariu si “Ma tot duc…” , cu Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu.
Teatrul de comedie prezinta spectacolele “Sunt un orb”, cu Horatiu Malaele si “Fitness”, un one-woman show cu Mihaela Teleoaca.
Regizorul Dan Tudor revine in atentia publicului bucurestean cu piesa “Comedia Norilor” dupa Aristofan, in sala mare a Teatrului National Bucuresti.
In programul “Teatrul de noapte” mai sunt prezente si spectacolele “Ionesco – 5 piese scurte” la Teatrul Odeon si “Capra sau Cine e Sylvia?” cu Marcel Iures in rolul principal la Teatrul Act. La Teatrul Metropolis se joaca spectacolul “Cum m-am lasat…”.
Teatru se joaca si in locatii alternative precum Clubul “La Scena” care prezinta incepand cu ora 22:00 spectacolul “Un cuplu ciudat”. In cadrul Galeriei Montage, Teatrul Montage va invita la piesa “Trei nopti cu Madox”, de Matei Visniec, in regia lui Radu Barbulescu.
La “Green Hours” puteti vedea “Undo 90 Dupa Do Over” si “Sta sa ploua”.
Pasionatii de dans pot alege unul dintre cele trei spectacole prezentate de catre Centrul National al Dansului. Astfel, incepand cu ora 22:00 veti putea urmari “Lulu’s Room”, cu si de Mihaela Dancs, “Stace Psychosis“, interpretat de Carmen Cotofana si “Dance aPlayful Body” cu Istvan Teglas.
Sursa: Mediafax
