In urma unui studiu american recent, realizat prin intermediul iPhone-ului, s-a dovedit ca oamenii petrec aproape jumatate din timp visand cu ochii deschisi, scrie BBC News.
Peste 2.200 de voluntari au descarcat aplicatia prin care au fost chestionati cu privire la gandurile lor si dispozitia in momente diferite ale zilei. Astfel, potrivit studiului, cercetatorii americani au descoperit ca visam cu ochii deschisi cel putin 30% din timp, in timp ce un expert britanic sustine ca alte studii asemanatoare confirma faptul ca oamenii sunt distrasi usor.
iPhone-ul reprezinta, astfel, o noua unealta de cercetare a celor de la Universitatea Harvard din Statele Unite.
Voluntarii au fost de acord ca atunci cand erau contactati sa selecteze dintr-un meniu activitatea pe care o intreprind, daca sunt concentrati sau nu asupra ceea ce fac si daca sunt fericiti sau tristi.
Aparent, unii participanti la studiu au fost pregatiti sa raspunda la chestionar chiar si atunci cand faceau dragoste.
Dupa centralizarea datelor primite in urma aplicarii a 250.000 de chestionare, echipa de la Harvard a ajuns la concluzia ca oamenii petrec 46,9% din timp visand cu ochii deschisi.
Primeste Stiri de bine prin email
Stiri de bine
Stiri de bine recomanda
Curs Valutar BNR
27 May 2012
1 EUR = 4.3288 RON
1 USD = 3.0897 RON
vezi arhiva curs
Sondaje
Loading ...
vezi arhiva de sondaje
Stiri de bine
Stiri de bine recomanda
Curs Valutar BNR
1 EUR = 4.3288 RON
1 USD = 3.0897 RON
Sondaje