Ziua copilului tine in Bucuresti tot weekendul

Scris la data 28/05/2010 de in Societate

Ziua copilului tine in Bucuresti tot weekendul

Ziua Copilului este marcata in Bucuresti printr-o suita de evenimente, presarate pe tot parcursul weekendului si la care sunt asteptati atat cei mici, cat si cei mari.

Programul incepe sambata de dimineata, cu spectacolul extraordinar de balet pentru copii pus in scena la Opera Nationala Bucuresti, incepand cu ora 11:00. “Magazinul de papusi” ii va avea ca protagonisti pe cursantii Studio M. Ballet, coordonati de Magdalena Rovinescu. Ei vor prezenta fragmente din Spargatorul de nuci, Esmeralda, Lacul Lebedelor, Don Quijote, Frumoasa din Padurea Adormita, dar si numere de dans modern. Spectacolul ii va avea ca invitati special pe copiii care au castigat premiul intai la Concursul International de Dans de la San Marino.

Tot sambata si tot la ora 11:00, Muzeul de Geologie organizeaza atelierul de creatie “Un desen de…30 de metri“, la care artistii cu varste intre 4 si 6 ani sunt invitati sa ilustreze “Lumea copilariei”. La ora 12:00 incepe “Aventura la muzeu”, o incursiune in lumea geologiei care le va dezvalui celor mici evolutia vietii pe pamant. Din peisaj nu vor lipsi dinozaurii, cu care prichindeii se vor putea fotografia.

Daca, mic sau mare, inca mai aveti energie, sa stiti ca Metropotam va asteapta la joaca in parcul Izvor, incepand cu ora 15:00. Puteti aduce mingii, baloane, jucarii, puteti propune jocuri sau asista la tutorialele de origami si handmade. Cei care inca nu stiu sa mearga pe bicicleta pot invata maine, direct de la profesionistii Ciclop. Daca doriti sa va prindeti in joaca alaturi de Metropotam, trebuie sa va inscrieti pe site.

Distractia continua duminica, inca de la ora 9:00. Radio Romania Actualitati ii asteapta pe copii dis-de-dimineata, in Oraselul Vesel din Parcul Herastrau.  Programul include jocuri, scenete de teatru, face-painting, karaoke, intreceri pe role, concurs de sarituri in saci si de desene pe asfalt.

Putin mai tarziu, la ora 11:00, Muzeul de Geologie va gazdui un spectacol de echilibristica, jonglerie si acrobatie oferit de trupa de circ a Fundatiei PARADA. Tot aici urmeaza “GeoGhicitoare”, un concurs cu premii dedicat copiilor cu varste cuprinde intre 6 si 10 ani.

Si daca inca va mai tin puterile puteti vizita expozitia “50 de ani Barbie & Lego, care se desfasoara la Zone Arena, intre 14 mai si 6 iunie. Vizitatorii se vor bucura de cea mai mare expozitie itineranta cu papusile Barbie si piesele Lego, vor avea la dispozitie un loc de joaca, un cinema, dar si o cafenea. In weekend, taxa de intrare este de 20 de lei.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Stiri de bineon

Primeste Stiri de bine prin email

Stiri de bine


65 queries in 0.268 seconds.